8 suflete... o camaruta...

8 suflete... o camaruta.. Asta a vazut prietena si colega noastra Steli Anamaria, cand a fost in vizita la Buesti, satul pe care l-am vizitat si noi de Craciun. Am pus mai jos impresiile Stelutei, niciuna din noi neputand repovesti mai mai bine ceea ce a gasit ea acolo.

''8 suflete... o camaruta... un sat uitat... o iarna gri"

Va mai aduceti aminte de Veronica si de Stefania? Sunt doua fetite cu probleme materiale, pe care le-am cunoscut la Buesti. Fetele de la Because we care au hotarat sa aloce, lunar,o suma pentru ele, iar eu m-am oferit sa le cumpar si sa le duc cele necesare, alimente, produse de curatat.

Vineri m-am intors la Buesti pentru a duce familiilor celor doua fetite ce am cumparat din banii primiti luna aceasta: zahar, ulei, detergent de rufe, detergent de vase, paste, periute si pasta de dinti, sapun, etc. Ce am gasit acolo m-a lasat fara cuvinte si m-a pus pe ganduri.  

Am fost prima data la Veronica. Parintii ei s-au despartit, ea si cei doi frati ai sai au ramas cu tatal. Acesta era violent uneori iar pe fetita nu a lasat-o sa mearga la gradinita nici o zi. In urma unei anchete sociale, copiii au fost dusi intr-un centru de plasament. Veronica nu s-a putut adapta, nu a rezistat acolo, cerand sa fie dusa la bunica, lucru care s-a si intamplat. Din vara, ea sta cu bunica si cu bunicul. Saptamana trecuta a racit foarte puternic si nu a mai putut merge la gradinita. Trebuia sa mearga si la un control oftalmologic, pentru ca Ramo si Lili s-au oferit sa suporte, prin asociatie, costul consultatiei si al ochelarilor, de care ea are nevoie. Nu a ajuns la control din cauza bolii. Am rugat pe dna educatoare sa ii cumpere medicamente si sa i le trimita, deoarece bunicii nu aveau banii necesari pentru ele.

Veronica si BunicaStefania

Am gasit-o pe Veronica mai bine, se mai puteau observa semnele bolii, insa era bucuroasa ca are musafiri si mai ales ca luni urma sa se intoarca la gradinita. Locuieste cu bunica si bunicul intr-o casa cu un hol de 1/1 m si o camaruta mica, cu doua paturi, cu pamant pe jos, cu un tavan din pal de pe care curge apa, cand se gateste pe soba din pamant.  Bunica nu stia cum sa ne multumeasca pentru medicamente, pentru ea mi s-a parut ca astea au fost mai importante ca alimentele pe care le aduceam. Ele de fapt, ii pusesera nepoata pe picioare, dupa ce statuse la pat vreo 2 zile cu temperatura mare. Nu am stat foarte mult, recunosc ca mi-a fost teama sa nu duc vreun microb de raceala piticii mele. Cand merg luna viitoare, o sa vorbesc mai mult si cu ea si cu bunica. 

Casa Stefaniei

Despre Stefania am scris mai mult pentru ca m-a impresionat situatia ei de la inceput. Am avut ocazia sa vad cum traiesc 8 suflete intr-o camera de 2/2m. Acolo stau, acolo se joaca, acolo mananca, acolo isi fac lectiile. Cum au ajuns in situatia aceasta?  Au locuit intr-o localitate pe langa Fetesti, impreuna cu bunica Stefaniei si cel de-al doilea sot al acesteia. Au avut acolo o casa normala, cu camere, cu bucatarie, cu sobe, "reusisem sa punem si noi termopane la casa" mi-a spus tatal celor 6 copii. A murit bunica, iar bunicul vitreg, i-a gonit la putin timp, deoarece casa era pe numele lui. Au lasat totul in urma si s-au refugiat la o matusa, care nu are copii si care a acceptat sa ii primeasca intr-o camera pe toti. O camera mica, cu o soba de pamant, pe care gatesc, cu un singur rand de geamuri, prin care intra vantul fara probleme, cu un tavan care sta sa cada. I-am gasit pe toti in casa, ne asteptau. 

Despre Stefania am scris mai mult pentru ca m-a impresionat situatia ei de la inceput. Am avut ocazia sa vad cum traiesc 8 suflete intr-o camera de 2/2m. Acolo stau, acolo se joaca, acolo mananca, acolo isi fac lectiile. Cum au ajuns in situatia aceasta?  Au locuit intr-o localitate pe langa Fetesti, impreuna cu bunica Stefaniei si cel de-al doilea sot al acesteia. Au avut acolo o casa normala, cu camere, cu bucatarie, cu sobe, "reusisem sa punem si noi termopane la casa" mi-a spus tatal celor 6 copii. A murit bunica, iar bunicul vitreg, i-a gonit la putin timp, deoarece casa era pe numele lui. Au lasat totul in urma si s-au refugiat la o matusa, care nu are copii si care a acceptat sa ii primeasca intr-o camera pe toti. O camera mica, cu o soba de pamant, pe care gatesc, cu un singur rand de geamuri, prin care intra vantul fara probleme, cu un tavan care sta sa cada. I-am gasit pe toti in casa, ne asteptau. 

Dintre toti Stefi era cea mai nerabdatoare, de cand venise de la gradinita le tot spunea surorilor ca trebuie sa vina doamna. Doamna , insa nu a intrat, a stat cu Alice in masina. Am intrat eu si sotul, sa putem vorbi cu ei. Sunt 5 fete si 1 baietel bucalat si frumusel. Parintii s-au scuzat ca nu au cum sa ne primeasca mai bine, ca gatesc in camera respectiva si ca "nu avem conditii". 

Cand i-am intrebat ce le trebuie mi-au raspuns: " nu va putem spune noi ce ne trebuie, tot ce ne aduceti este binevenit, este foarte bun pentru noi". Am insistat sa imi spuna totusi ce mai au nevoie si mama mi-a raspuns doar "de mancare". La acest raspuns ma asteptam, avand in vedere, ca, de cand a venit in toamna la gradinita, Stefi nu a avut niciodata mancarica in ghiozdanel.

Sunt sigura ca nevoile lor erau mai multe: pixuri, caiete, carti pentru fetele mari, haine, incaltaminte, ghiozdane de scoala, dar nu au vrut sa ceara nimic. Am avut parte si de o veste buna, tatal a inceput sa lucreze la moara din sat, nu i-au dat inca bani, "nu sunt", insa spera ca in primavara, care tocmai a inceput, sa fie angajat si sa i se plateasca si un salariu. I-au dat faina, iar mama poate face paine. Paine... mi-am adus aminte de faptul ca , intrebati de doamna daca s-au suparat sau nu pe parinti si motivul supararii, si, dupa ce o fetita povestise ca s-a suparat ca mami nu i-a luat o papusica, Stefi a povestit cum "eu nu ma supar pe mami atunci cand nu avem paine la masa".

Pentru ca un necaz nu vine niciodata singur, Flori, fata de 12 ani a familiei, a fost internata in spital, avand probleme cu inima. Tratamentul nu a ajutat-o si spera ca, intr- o zi sa aiba bani sa vina cu ea in Bucuresti, la un control la spitalul Budimex. Acum trebuia sa faca un tratament pentru o infectie, care ii costa 80 Ron. Luna trecuta, a fost cineva caruia i s-a facut mila de ei si le-a cumparat tratamentul, luna aceasta il vor plati ei...din ce? Am intrebat de ce nu merg la dr sa ia reteta compensata, mi s-a raspuns ca au fost si nu au primit, nu mai erau bani (plafon)..." Pana sa venim aici, mergeam mereu la dr cu ei, cand era o problema si primeam reteta compensata, uneori,gratuita si le luam tot ce aveau nevoie. Aici situatia e diferita, ne trateaza cu indiferenta, chiar cu rautate. Nu am primit nici o reteta compensata pana acum, cand am avut probleme cu copiii." Am verificat informatia si mi s-a spus ca dl dr care vine 2 zile pe saptamana nu e deloc amabil cu lumea de pe acolo, din contra. 

Am plecat profund impresionata de cele 8 suflete frumoase dintr-o camaruta, dintr-o casa ce sta sa cada, dintr-un sat uitat... intr-o iarna gri... ''


"Cea dintai si singura esentiala datorie a omului este caritatea, adica o neobosita justificare a bucuriei existentei. A face din viata si cunoasterea ta o permanenta bucurie în pofida tuturor mizeriilor, si întunecimilor, si pacatelor, si neputintelor, si deznadejdilor, iata o datorie a omului si a omeniei din tine."
Mircea Eliade