''O fereastra spre lume''

Ne-am propus largirea orizontului pentru copiii din scolile generale, satisfacerea curiozitatii lor si a nevoii lor de cunoastere.
Proiectul “O fereastra spre lume” isi propune sa dezvolte programe educationale si recreative pentru copii: activitati extrascolare, vizite la teatre si muzee, excursii si tabere, organizare serbari, petreceri, ateliere de creatie si alte evenimente pentru copii. De asemenea, proiectul isi propune organizarea de vizite la unitati de productie din diferite industrii, in fabrici si institutii. Copiilor li se va prezenta procesul de fabricatie si vor invata lucruri noi despre diverse meserii, sperand ca in viitor vor dori sa-si aleaga una dintre acestea.
Cum insa realizarea unui proiect de o asemenea amploare are nevoie de implicarea a cat mai multe resurse, atat umane cat si materiale, va facem invitatia si totodata rugamintea de a ne fi alaturi. Va rugam sa ne sprijiniti in acest proiect prin care vom aduce impreuna bucuria si zambetul acolo unde nu ar trebui sa lipseasca niciodata: pe chipul fiecarui copil!
Am reusit sa organizam prima excursie. Am vrut sa-i rasplatim pe cei mai buni elevi din clasele V-VIII ai Scolii nr 2 din Popesti-Leordeni, jud Ilfov, pentru rezultatele lor deosebite la invatatura.
Elevii olimpici si/sau premianti ai scolii au primit cadou din partea noastra o excursie la Horezu si vizitarea Pesterilor Muierilor si Polovragi. 
Vremea a fost superba, nici prea cald, nici prea frig, tocmai bine pentru drumetie. Prima oprire a fost la Muzeul Trovantilor din Costesti, jud Valcea; trovantii fiind niste formatiuni pietrificate ciudate, ovale sau rotunde, care se desprind dintr-un deal nisipos sau niste "pietre care cresc singure", o curiozitate a naturii.

Apoi am vizitat Pestera Muierilor din comuna Baia de Fier, judetul Gorj. Legenda spune ca in timpuri stravechi, bantuite de razboaie, pe cand barbatii plecau la lupta impotriva celor care le incalcau tara, femeile si copiii se ascundeau in aceasta pestera, transformata in adapost bine aparat si nedescoperit de catre navalitori. Amplasata intr-un loc salbatic, de o frumusete fara seaman, si avand mai multe intrari, din care una ofera un excelent punct de observatie asupra campiei din sud, iar alta deschizandu-se spre padurile dese ale Parangului, Pestera Muierilor a fost o cetate naturala, un punct de rezistenta pentru locuitorii asezarilor invecinate de-a lungul zbuciumatei lor istorii. Cu galerii impunatoare, pestera adaposteste pe langa coloniile de lilieci (care inca hibernau) si ramasitele ursului de caverna. Aici s-au gasit oase de hiene, vulpi, lupi, mistreti si chiar oase umane care desi provin din era lui Homo Sapiens, au caracteristici ale omului de Neanderthal

Am pornit apoi prin spectaculoasele Chei ale Oltetului, spre Pestera Polovragi. In jurul pesterii Polovragi se impletesc mai multe legende. Una dintre ele ar fi ca aceasta cealalta iesire din pestera se afla tocmai in Transilvania. Deocamdata lungimea acestei pesteri atinge 10 km si inca cercetarile continua asa ca, cine stie, poate intr-o zi o sa ajunga in Transilvania. O alta legenda spune ca aici ar fi trait Zamolxe, zeul dacilor iar stalactitele si stalagmitele sunt formate din lacrimile lui, dupa cucerirea Daciei. Aceasta legenda porneste si de la faptul ca pe platoul de deaspura pesterii s-a descoperit o cetate dacica.

Am vizitat si cel mai important centru de olarit din tara noastra, "capitala ceramicii populare romanesti", Horezu. Ceramica este unul dintre cele mai vechi mestesuguri, datand inca din epoca neoliticului si reprezinta dovada continuitatii si unitatii poporului roman in spatiul carpato-danubiano-pontic. Ceramica de Horezu, recunoscuta in toata lumea, i-a incantat pe copii, aproape fiecare luindu-si ca amintire un vas de lut.

Copiii s-au simtit foarte bine, au aflat multe lucruri noi si interesante si au vazut locuri minunate din frumoasa noastra tara. Am petrecut impreuna o zi memorabila!

Sunt sigura ca anul viitor vor fi motivati sa obtina rezultate cat mai bune la invatatura si cei care nu s-au numarat de data aceasta printre fericitii castigatori ai acestei excursii!

 

"Cea dintai si singura esentiala datorie a omului este caritatea, adica o neobosita justificare a bucuriei existentei. A face din viata si cunoasterea ta o permanenta bucurie în pofida tuturor mizeriilor, si întunecimilor, si pacatelor, si neputintelor, si deznadejdilor, iata o datorie a omului si a omeniei din tine."
Mircea Eliade